TikTok învață părinții cum funcționează populara rețea de socializare: trebuie să știi asta dacă ai copii

de: Alexandru Puiu
14 05. 2021

TikTok a făcut subiectul mai multor scandaluri în ultimii ani datorită practicilor sale de a atrage minori pe platformă. A avut parte și de câteva amenzi. Pentru a le preveni pe viitor, a decis să ajute părinții să înțeleagă mai bine ”cu ce se mănâncă”.

În cazul în care ai un copil care petrece foarte mult timp pe TikTok, iar rețeaua socială continuă să fie o himeră pentru tine, creatorii ei s-au gândit să-ți întindă o mână de ajutor. Din acest motiv, tocmai a fost reinventată secțiunea de ajutor de pe site, Safety Center. Aceasta include niște ghiduri defalcate pe tipurile de utilizatori și pe problemele cu care se confruntă. Ai secțiuni pentru utilizatori noi sau părinți, tutori. În plus, poți vedea materiale legate de prevenirea bullying-ului, Covid-19, integritatea procesului electoral, suicid, sănătate mentală și altele.

Setările din aplicație sunt de asemenea explicate într-o manieră destul de prietenoasă, în cazul în care îți dorești ca profilul tău să nu fie accesibil tuturor sau ca nu toată lumea să îți poată comenta. Noutatea cea mai mare din secțiunea de ajutor de pe site este Guardian`s Guide, ghidul care explică într-o manieră cât se poate de detaliată cum funcționează platforma și îți atrage atenția asupra bunelor practici pentru a-ți ține copilul în siguranță în mediul online.

Tot de acolo înveți cum funcționează Family Pairing sau împerecherea conturilor în cadrul unei familii, pentru ca un părinte să poată administra contul unui adolescent, inclusiv să definească limite de timp pentru accesul la aplicație, să restricționeze mesajele directe sau funcția de căutare.

Fiecare tutorial este însoțit de capturi de ecran și clipuri video ca informațiile să fie mai ușor de înțeles de toată lumea, chiar și de cei care nu vorbesc foarte bine limba engleză. Una peste alta, este cea mai recentă soluție a celor de la TikTok de a lupta împotriva bullying-ului și hărțuirii de pe platformă, oferind în același timp un grad sporit de siguranță părinților care nu știu ce fac copiii lor online.